Recomandare Andreea Marin si Gica Popescu

Bun venit

 

Brilio.ro doreste ca fiecare client interesat de perle sa fie cat mai bine informat, pentru a putea lua decizia cea mai buna atunci cand doreste sa cumpere inele, coliere, cercei, sau alt gen de bijuterii cu perle. De aceea, cei interesati pot gasi la Brilio.ro toate informatiile minim necesare unui client bine informat. Aceasta este o prezentare detaliata despre perle.

              Perle – clarificari esentiale

 Foarte multi comercianti, dar si unii clienti deopotriva, folosesc cuvantul perla fara sa faca clar distinctie intre perlele artificiale (din plastic), perlele naturale si perlele naturale de cultura.

In ziua de azi, imitatiile perlelor pot arata atat de bine incat sa insele chiar si pe unii dintre cei mai buni cunoscatori, insa fara exceptie, calitatea imitatiilor dureaza un timp foarte scurt, aparand diverse aspecte de uzura care scot la iveala faptul ca nu este perla veritabila. Cu titlu informativ, o perla artificiala nu contine nici cel mai mic element natural, fiind de fapt o bila din plastic acoperita cu un strat sau mai multe de vopsea artificiala care imita foarte bine aspectul sidefat al perlelor naturale. Totodata, perlele artificiale sunt toate de exact aceeasi marime intr-un sirag de pilda, ceea ce este imposibil in cazul perlelor naturale veritabile sau in cazul perlelor naturale de cultura. Spre exemplu, sunt multe cazuri in care unii comercianti promoveaza, sau clienti mai putin cunoscatori considera perlele din plastic produse in mai multe fabrici din insula Mallorca ca fiind naturale, fiind de fapt o mare eroare, intrucat in apele acestei insule din Marea Mediterana nu se cultiva perle naturale. Exista si cazuri izolate in Mallorca cu unele « fabrici » de perle, care insa importa perlele naturale, preponderent de apa dulce, pe care apoi le monteaza in bijuterii si le prezinta inclusiv in tururi pentru turistii care viziteaza aceasta insula, fiind in definitiv o exploatare a cailor de marketing moderne prin intermediul turismului. Exemple similare exista si in China, tara care insa cultiva si perle naturale. La nivelul tehnologic din ziua de azi si cu materialele avansate care exista, chiar si unii experti se pot insela. Trebuie spus ca pretul foarte mic al unor perle care sunt vandute drept perle naturale si care sunt perfecte ca aspect si identice ca marime, trebuie sa dea mult de gandit oricarui potential client. De asemenea, magazinul din care cumpara clientul, precum si informatiile pe care le primeste de la vanzatori, trebuie sa-i sporeasca, sau, dimpotriva sa-i micsoreze increderea ca perlele sunt, sau nu, naturale, deci veritabile.

 Referitor la perlele naturale insa, orice client interesat trebuie sa stie ce este o perla naturala, intelegandu-se prin aceasta ca este vorba despre o perla asupra producerii careia de catre scoica-mama omul nu a intervenit in niciun fel, cu exceptia bineinteles a extractiei perlei din scoica. O perla ia nastere atunci cand in interiorul scoicii-mama este prins captiv un mic corp intrus, un parazit pentru organismul scoicii, putand fi de pilda un micro-organism marin, sau o insecta, dar niciodata un fir de nisip cum fals au lasat unii sa se inteleaga. Apoi, scoica-mama, secreta o substanta ce are la baza carbonat de calciu, denumit sidef (in engleaza, nacre) si Conchiolin, o proteina proprie scoicii care ajuta la lipirea sidefului, in ideea de a izola corpul strain, adica de a se apara de el. Peste timp, depunerile de straturi succesive din sidef peste corpul strain dau nastere perlei atat de ravnite. In consecinta, atat perla propriu-zisa, cat si modul ei de nastere si creare au fost in acest caz 100% naturale. Insa, trebuie stiut ca astfel de perle sunt atat de rare si aproape neintalnite in zilele noastre, incat si in cazul in care mai sunt descoperite, sunt vandute numai la licitatii, cu preturi ce depasesc bugetele clientilor obisnuiti. Trebuie subliniat faptul ca perle 100% naturale nu se mai gasesc in zilele noastre in magazine. Oricum, perlele naturale au de obicei forme neregulate, si cu atat mai rar perfect sferice.

Astfel, vasta majoritate a perlelor naturale ce se pot cumpara in zilele noastre din magazinele respectabile de bijuterii sunt de fapt tot perle naturale, dar de cultura. Acest termen complet defineste corect atat tipul de perla pe care un client o poate cumpara, dar si modul in care a fost obtinuta.

Perlele au fost apreciate si cautate inca din cele mai vechi timpuri, din vremea Chinei antice, a Indiei, a Egiptului antic, din timpurile Imperiului Roman, din lumea Araba si pana la triburile Ameri-indiene, toate culturile au lasat mentiuni scrise si au apreciat perlele ca fiind aducatoare de noroc si fericire purtatorului. Un exemplu in acest sens poate fi Maharajahul Rana de Dolfur (1863-1901), care din dragoste nebuna pentru perle, nu numai ca si-a luat singur numele de Printul Perlelor, care ulterior i-a devenit renume, dar si-a placat pana si baldachinul patului si acoperisurile palatului cu perle, nemaivorbind de impodobirea hainelor cu perle.

Datorita frumusetii lor, perlele au fost constant cautate pentru bijuterii, fiind asadar singurele « pietre » de natura organica, care iau nastere in interiorul unui organism viu. Pana in prezent au fost observate stiintific aproximativ 8.000 de specii diferite de moluste bi-valva, scoici, dintre care doar 20 sunt capabile sa produca in mod constant perle. De asemenea, specialistii considera ca doar o scoica din 10.000 poate produce perle de calitate. Iata deci motive suficiente pentru a demonta mitul perlelor naturale ce se pot gasi la orice pas, dar si suficiente motive pentru a intari motivarea pretului lor.

Perlele au fost cautate si purtate si pentru banuitele lor diverse efecte terapeutice. Chiar si azi, perlele de calitate inferioara pentru bijuterii sunt folosite in industria farmaceutica pentru obtinerea unei pudre de calciu natural si de calitate foarte ridicata, folosita ulterior in compozitia diverselor produse farmaceutice.

Termenul de perla trebuie folosit doar pentru o perla naturala, iar daca este vorba de o perla ne-naturala trebuie obligatoriu sa i se adauge termenul de artificiala.

              Ce este o perla de cultura?

Mai intai trebuie cunoscut faptul ca perlele sunt create numai de anumite scoici, care au capacitatea de a depune sidef peste un corp strain intrat in cavitatea scoicii. Acest corp strain poate fi o insecta, un parazit micro-organic, dar niciodata fire din nisip, cum de foarte multe ori s-a inteles gresit, intrucat nisipul face parte din biotopul perlei, impreuna cu apa, pe care perla nu le percepe ca intrusi. Prezenta corpului strain invadator  in cavitatea scoicii, mai precis atingand mantaua cavitatii interne a scoicii, irita mantaua si determina actiunea acesteia de autoaparare, prin izolarea si «neutralizarea» corpului strain prin acoperirea in timp cu straturi succesive de sidef, material organic secretat de scoica, format la baza din carbonat de calciu cristalizat, amestecat cu Conchiolin, o proteina organica proprie secretiilor scoicii respective, care ajuta la lipirea sidefului de intrusul respectiv. Sideful este format la randul sau din milioane de placute minuscule de aragonite, in forme hexagonale si poligonale, ce pot fi vazute doar cu microscopul ce mareste de 2.000 de ori. Marimea unei aragonite este de doar 3-6 microni,  cu o grosime de 0,35-0,5 microni. Dar sideful mai contine si biopolimeri elastici, cum sunt lustrin si chitin, dar si proteine matasoase. Acest complex de substante organice dau atat aspectul irizant al sidefului, dar contribuie si la atingerea unei duritati foarte mici, de doar 3-4 pe scara Moch, perlele fiind astfel considerate pietre relativ moi. Formarea perlelor se face practic astfel:  celulele epiteliale ale mantalei scoicii formeaza un sac in jurul corpului-intrus, fiind denumit si sacul perlei, secretand apoi substanta cristalina sidef si Conchiolin pentru lipirea sidefului de « parazit ». Fiecare perla, a fiecarei specii pe care o reprezinta, secreta o culoare proprie de sidef. De aici rezulta si unicitatea si imensa diversitate de culori si irizari ale perlelor, fiind destul de greu de gasit seturi de perle cu aceeasi nuanta. Forma finala a perlei depinde, in consecinta, de forma corpului strain. Calitatea lustrului perlei – stralucirea sidefului – depinde de rezultatul natural generat de scoica respectiva.

Deci nu orice scoica poate produce perle. Astfel, la randul lor, in functie de tipul scoicii, te tipul apei in care traieste scoica, sau de zona geografica unde traieste scoica, perlele naturale de cultura sunt perle de apa dulce si perle de apa sarata.

Indiferent de tipul perlelor de cultura, ele sunt produse in ferme de perle, prin interventia omului, care introduce in cavitatea perlei, in mediu controlat si prin proceduri extrem de minutioase si precise, fara sa raneasca perla, in functie de tipul de scoica, o particula sferica, denumita nucleu si o particula de manta dintr-o scoica-mama pentru a stimula producrea de sidef si de Conchiolin, daca este perla de apa sarata, sau doar o particula de manta, daca este perla de apa dulce. Cu cat sta mai mult in cavitatea scoicii, cu atat grosimea de sidef va fi mai mare, lustrul si stralucirea perlei mai accentuate si diametrul perlei mai mare. In general grosimea sidefului variaza de la 0,8 mm pana la 1,0 mm si chiar 2,0 mm, putand fi determinata fie prin observarea cu iradiere cu raze X, sau prin observare cu lupa pe marginea gaurii facute cu burghiul pentru fixarea perlei intr-o bijuterie. Lustrul mai poate fi influentat si de tipul scoicii, starea de sanatate a acesteia, dar si de calitatea apei, trebuind mentionat faptul ca in ultimii ani, poluarea excesiva a apelor planetare, a aerului care duce particule nocive deasupra oceanelor, precum si turismul acvatic au dus la inregistrarea unor cote alarmante de scadere a productiei de perle de calitate.

Perlele naturale au pe suprafata lor diverse mici imperfectiuni, urme sau pete, care fac parte din constructia lor naturala, fiind de fapt mici certificate de garantie a naturaletii lor. Trebuie spus ca perlele naturale, sau perlele naturale de cultura fara aceste urme sunt atat de rare incat se vorbeste despre ele ca din legende si oricum pretul lor poate ajunge si la cateva mii de dolari americani pentru o perla.

Bazele culturii perlelor au fost puse in Japonia, la inceputul secolului 20, cand trei cercetatori, Tatsuhei Mise, Tokishi Nishikawa si fiul unui producator de taitei, Kokichi Mikimoto au conceput si au testat cu succes primele metode de cultivare a perlelor. Existasera si incercari timpurii anterioare, facute de catre William Sawville-Kent, insa fara succese notabile. Dintre toti trei, Mikimoto (1858-1954) a fost cel care in urma aprofundarii tehnicilor de cultivare pe scoici Akoya a avut un real succes, recunoscut international deja, avand patent inregistrat inca din 1916 pentru cultivarea perlelor sferice, desi avea unul pentru cultivarea perlelor mabe inca din 1890. Aceste succese i-au adus o faima de necontestat, firma ce-i poarta numele sau existand si in prezent, fiind chiar marca de bijuterii cu perle.

Pretul perlelor de cultura este influentat de mai multi factori, dar unul dintre cei mai importanti este acela ca dupa o munca grea si sustinuta, cultivatorii din fermele de perle asteapta pana la recoltarea unei sarje intre 6 luni si 6 ani, in functie de specia scoicii, iar la recoltare doar 50% din cantitatea obtinuta este vandabila in general, si numai 10% este de calitate maxima.

Atunci cand mentionam termenul perle, fara a adauga ca sunt de cultura, se va intelege ca este vorba de o perla naturala si care este extrem de rara. Aidoma, prin perle naturale de cultura se va intelege automat ca este vorba de o perla produsa de o scoica, dar care a fost cultivata de mana omului. Calitatea ambelor este echivalenta, cu un plus pentru cea cultivata, datorat formei perfecte, dar valoric perla naturala va fi mai scumpa datorita raritatii. 

            Perlele de apa dulce

Perlele de apa dulce, pentru a nu mai folosi termenul mai lung de perle naturale de cultura de apa dulce, sunt produse, dupa cum le spune si numele, in lacuri si rauri cu ape dulci, unde traiesc specii de scoici triunghiulare (Triangle shell sau Hyriopsis cumingii) care produc efectul de sidefare al unui corp strain. Acest gen de perle se disting prin faptul ca sunt de obicei de culoare alba, eventual cu irizari de nuante pale de galben sau roz, acestea din urma nefiind catalogate ca cele cu cea mai buna calitate si deci cu un pret mai mic. Perla de apa dulce se distinge prin faptul ca in ea nu se introduce un nucleu, o biluta din sidef din perla-mama, ci doar o bucatica de manta de circa 3 mm de la o perla-donator similara ca si specie. Mantaua este primul tesut al unei scoici, prin intermediul careia este prins organismul ei de una din partile scoicii, sau de ambele, dupa caz, in functie de tipul biologic al scoicii. O alta diferenta fata de perlele de apa sarata este ca mantaua-donata nu este introdusa in organul de reproducere (gonad), ci direct in mantaua perlei cultivate. Astfel, se pot introduce mai multe bucatele odata in aceeasi scoica. Apoi, mantaua odata introdusa este usor rasucita si i se intorc marginile astfel incat sa i se dea o forma cat mai rotunda. Dupa un timp, se formeaza un sac al perlei unde se depun straturi succesive de sidef peste mantaua ce se dizolva in final, iar perla nou formata este acoperita cu mai multe straturi de sidef masiv si este intr-un final extrasa, sortata si comercializata. O scoica de apa dulce poate fi multiplu plantata, in functie de specie, variind intre 12 si 16 insertii pe o parte, generand in total intre 24, pana la 32 de perle, fiind recoltate dupa 2, maxim 6 ani. Totodata, perlele de apa dulce nu depasesc diametrul de 8 mm din cauza inaltimii cavitatii scoicii, cele mai mari de acest diametru fiind extrem de rare si de scumpe, in cazul in care in mod exceptional se recolteaza si astfel de exceptii. Altfel, datorita productivitatii mari, perlele de apa dulce sunt in general mai accesibile decat cele de apa sarata. Din alt punct de vedere insa, perlele de apa dulce contin 100% sidef, ca urmare a faptului ca nu au nucleu, iar mantaua-donata se dizolva integral in sacul perlei. Desi Japonia a fost in ultimul secol liderul incontestabil al productiei de perle de apa dulce in nu mai putin celebrul lac Biwa, totusi trebuie recunoscut meritul Chinei, unde este atestata cultivarea perlelor de apa dulce inca din secolul 13, China fiind totodata in prezent liderul mondial al productiei de perle naturale de cultura, detinand de fapt aproape un monopol al acestui tip de perle, cu o productie anuala de peste 1.500 tone raportate in 2006.

                              

Ferma de perle de apa dulce                                                 Perle de apa dulce recoltate

Din cauza imperfectiunii sferice a mantalei si apoi a perlei rezultate, perlele de apa dulce nu sunt toate de forma perfect sferica, astfel ca perlele de apa dulce sunt in general mai accesibile ca si pret, deoarece, desi cele de calitate superioara au un aspect foarte frumos, cu o forma aproape perfect rotunda, cu un lustru apreciat si cu suprafata neteda, fara asperitati, totusi cele de apa sarata sunt si mai apreciate din punctul de vedere al acestor calitati. Perlele de apa dulce insa au o duritate mai mare decat perlele de apa sarata, datorata faptului ca sunt formate din sidef masiv, fiind mai rezistente la zgariere sau ciobire.

Adeseori, unii confunda sau aseamana perlele de apa sarata Akoya, originare din Japonia, cu perlele de apa dulce, din cauza faptului ca si unele si altele pot avea cam aceeasi nuanta de sidef alb. Nu au nimic in comun, asemanarile fiind doar apropiate, legat de culoare si marime, iar diferentele sunt subliniate la capitolul special dedicat perlelor de cultura Akoya.

Din cauza ca unele perle de apa dulce au un aspect original aproape perfect, avand unele imperfectiuni ale culorii neuniforme, sau ale suprafetei, culoarea sau lustrul lor pot fi imbunatatite prin tratamente chimice specifice, acceptate universal ca fiind corecte, doar ca in astfel de cazuri clientii trebuie informati, precizandu-se ca au calitatea imbunatatita, sau ca sunt tratate (eng.: enhanced), sau colorate (eng.: dyed). Astfel de perle se numesc perle naturale de cultura tratate si trebuie precizat ca tratamentele la care sunt supuse nu le altereaza calitatile naturale, ci doar vin sa imbunatateasca ceea ce Mama Natura nu a reusit in totalitate prin intermediul scoicii. Odata tratate, culoarea lor nu se schimba, ramanand permanent si nealterata in timp. Tipurile de tratamente de imbunatatire ale calitatilor perlelor sunt detailate la capitolul special dedicat.

              Perlele de apa sarata

Diversitatea perlelor naturale de cultura de apa sarata, denumite pe scurt perle de apa sarata, este mult mai mare decat cea a perlelor de apa dulce, atat in ceea ce priveste locatiile de unde provin, dar si culorile si dimensiunile in care se pot gasi. Ele sunt denumite de apa sarata datorita faptului ca sunt produse de scoici care traiesc doar in apa sarata a marilor sau oceanelor. In acest sens, desi in trecut se produceau in scoicile din apele Golfului Persic, Marea Rosie, sau in apele de coasta ale Indiei sau Japonei, in prezent perlele de apa sarata se produc predominant in Japonia (perlele de Akoya), arealul insulelor Tahiti (perlele de Tahiti) sau din Marile Sudului - Australia si Oceania (perle din Marile Sudului).

 

Perle de apa dulce           Perle de apa sarata                 Perle de Tahiti   Perle de Akoya (argintie, roz, fildes)

Perle naturale de apa sarata se mai gasesc inca, dar atat de rar (rata fiind de 1 la 1. 000) incat este necesara cresterea lor in ferme de perle naturale de cultura de apa sarata, astfel ca toate perlele cultivate in apa salina sunt denumite perle naturale de apa sarata. Desi exista mai multe feluri, specii, de perle de apa sarata (Akoya, de Tahiti, din Marile Sudului, Cortez, Keshi si Mabe), cele mai importante sunt considerate perlele de Akoya, de Tahiti si cele din Marile Sudului.

Perlele de apa sarata de cultura se produc in asa-zisele ferme de cultura, unde se folosec scoici specifice carora li se introduce in cavitate un corp strain, in mediu controlat septic chiar si prin proceduri extrem de minutioase si precise, fara sa fie ranita perla. Printr-o deschizatura minuscula de doar 2-3 centimetri se introduce in organul de reproducere (gonad) al scoicii o particula perfect sferica, denumita nucleu, urmata apoi de o particula de manta dintr-o scoica-donator mama pentru a stimula producerea de sidef si de Conchiolin. Intr-o scoica de apa sarata se pot introduce maxim 2 astfel de nuclee, exceptie facand scoicile Akoya, in care se pot introduce si maxim 5 nuclee. Diferenta este ca restul perlelor de apa sarata pot fi recultivate de cateva ori, pe cand Akoya mor la recoltare. In toate cazurile de cultivare, tesuturile mantalei produc celule epiteliale in jurul nucleului, dand nastere unui sac al perlei. In acest sac se formeaza apoi perla prin « izolarea » ei cu sidef ce se depune in straturi succesive pe nucleu. Dupa un timp perla nou formata este acoperita cu mai multe straturi de sidef si este intr-un final extrasa, sortata si comercializata. Trebuie mentionat ca nucleul este tot din sidef, astfel ca perla este 100% naturala, dar cultivata. Perlelor ce sunt recultivate li se introduc nucleele in sacii deja formati anterior, se pun apoi la refacere si apoi sunt reintroduse in circuitul de cultivare. Aceasta este metoda universal folosita in ziua de azi pentru a cultiva perle de apa sarata in fermele specializate. Fermele de perle de apa sarata sunt atat la tarm, plasate in apele oceanelor de langa tarm, cat si in larg, pe vapoare specializate, cum se pot intalni in Marile Sudului indeosebi.

Forma perlelelor de apa sarata este in general sferica, datorita nucleului inserat, exceptie de la regula facand perlele de apa sarata de tip Keshi, care nu au nucleul sferic. Totodata, pot exista si “accidente” ale formelor perlelor de apa sarata, dand nastere perlelor cu forma buton/nasture, ovale sau baroc, foarte apreciate si cautate deopotriva, mai ales ca pot fi folosite si in bijuteriile fashion.

  
Perla rotunde (foto 1), aproape rotunde (2), ovale (3,4,6,7)           si       baroc - forma neregulata (5)

Culoarea perlelor de apa sarata difera foarte mult in functie de zona de provenienta, tipul scoicii-mama, iar nuantele pot fi foarte diverse, practic neexistand 2 perle perfect identice ca si forma, marime si culoare. In terminologia de specialitate se vorbeste de doua culori. Culoarea de baza (eng.: body color) si culoarea de ton secundar (eng.: overtone), adica nuanta care se suprapune in “ape” peste culoarea de baza, mai ales privita la lumina intensa. Exista in ziua de azi si metode stiintifice de imbunatatire a culorilor perlelelor, prin tratamente chimice, astfel de perle fiind denumite perle tratate, sau colorate, de apa sarata. Culorile tratate au aparut ca urmare a diversitatii creative din moda, fiind solicitate in acest sens si create culori si diverse nuante precum ciocolata, auriu, gri, verde pal, rosu, chiar negru, fiind in fapt o culoare neagra cu straluciri verzui, albastrui sau combinate, cu asa-zisele “ape” de nuante, sau chiar perle de culoare mov. Aceste tratamente fac culorile permanente, dar clientilor trebuie sa li se mentioneze ca sunt perle naturale tratate, fie de apa sarata, fie apa dulce.

Iata mai jos cateva exemple de sirag cu perle ciocolata si un grup de perle naturale tratate in diverse culori.

Perle naturale albe, alb-roz, negre de Tahiti, argintiu, auriu, roz.

Perlele de apa sarata au fost ravnite inca din vremuri stravechi, atat pentru frumusetea lor, cat si pentru marimea lor, dar si a variatiilor de culori, multi conducatori impodobinu-si nu numai vestimentatiile, dar chiar si palatele, implicit propriile bijuterii cu perle in combinatii diverse cu pietre pretioase.

Tendintele din moda au influentat si inca mai influenteaza si aceasta industrie imbunatatind creatiile Mamei Natura sau reparand accidentele ei, dand nastere unor bijuterii cu perle naturale inimaginabile alta data.

Dintre toate culorile tratate nou aparute, se disting prin aspect, stabilitate in gusturile clientilor si combinatiile cu diversele nuante de aur, aur alb si aur roz, perlele naturale tratate de apa sarata, ciocolata, aurii, gri si negre.

Soicile de apa sarata nu furnizeaza doar perle, dar si sideful denumit perla-mama, folosit in trecut pentru producerea nasturilor, apoi atat in bijuterii, dar mai nou ca si cadrane pentru ceasuri foarte scumpe, sau la instrumente de scris si diverse ornamente. Productia de nasturi din sidef a incetat odata cu aparitia celor din plastic la inceputul secolului 20, insa folosirea in prezent a perlei-mama in houte-horologerie si a obiectelor de lux a devenit o obisnuinta, acest material natural de valoare fiind regasit inclusiv in insertiile bordurilor unor masini de lux.

          Perle de Akoya

Unele dintre cele mai apreciate si mai cautate perle de apa sarata sunt perlele de Akoya. Aceste perle sunt cu nucleu introdus, fiind produse de speciile de scoici Pinctada fucata martensii si Pinctada fucata chemnitzii, preponderent in Japonia, China, Vietnam, Corea de Sud si Australia.

Renumite pentru lustrul lor, perlele de Akoya sunt considerate de fapt ca fiind “perlele”, clasic vorbind, fiind disponibile in culoare alba sau crem, cu tonuri de roz, argintiu sau crem-fildes.

Aceste perle sunt cunoscute si ca cele mai mici perle, dimensiunile lor variind intre 2 mm si maxim 11 mm mai rar, uzual insa intre 6 si 8,5 mm dar avand o caracteristica deosebit de importanta: forma rotunda, sau aproape rotunda, facandu-le ideale in productia de bijuterii pentru potrivirea perlelor multiple, mai ales pentru cercei, siraguri sau bratari.

Desi la inceputuri Japonia era liderul productiei acestor tipuri de perle, China, care a fost tot timpul unul din lideri, este in acest moment atat cantitativ, cat si calitativ liderul incontestabil al acestei categorii de perle, detronand Japonia. In schimb japonezii s-au concentrat pe cultivarea de perle de Akoya de dimensiuni mari, peste 8 mm, fiind lideri absoluti pe acest segment, mai ales calitativ, insa si cantitativ.

Scoicile de Akoya sunt recoltate dupa o prioada de minim 9 luni, sau maxim 16 luni, dupa care nu se mai reinloculeaza, murind la recoltare. Sideful perlelor de Akoya are o grosime de 0,35-0,70 mm, fiind considerat gros comparativ cu diametrul lor si poate fi masurat fie prin metoda razelor X, sau prin observare directa la marginea gaurii facute cu un burghiu pentru a fi fixata perla in bijuterii.

 

            Perle de Tahiti

Asa cum le spune si numele, perlele de Tahiti sunt perle ce sunt cultivate in jurul insulelor Tahiti din Insulele Societatii, parte din Polinezia Franceza din Oceanul Pacific. Ca o ironie a soartei, perle de Tahiti nu se cultiva chiar langa insula cu acelasi nume, ci ceva mai spre est, langa insula Gambier si la vest catre Micronezia. Desi nu se pot numi perle de Tahiti, perle negre produse de aceeasi scoica se produc si in Australia, insulele Seychelles si Vietnam.

 

 

 

Perlele de Tahiti sunt perle cu nucleu introdus in gonad (organul de reproducere), fiind produse de speciile de scoici Pinctada margaritifera, denumite si scoici “cu buze negre”. Aceste scoici produc perle cu nuante uluitoare de gri spre negru, cu tonuri de argintiu, verde, albastru, chiar mov si cu un lustru magnific. Cele mai apreciate raman insa cele denumite “peacock”, cocos, de un negru spre verde, cu tonuri diverse din aceste doua nuante combinate. Perlele de Tahiti de culoare negru intens sunt extrem de rare si foarte scumpe, nefiind disponibile in general in magazine. Totodata, aceste scoici sunt de dimensiuni mai mari, putand avea si 30 cm in lungime si o greutate de 4,5 kg, dand nastere unor perle de dimensiuni mai mari in general, de peste 7-8 mm, extrem de rar de 15 mm si chiar mai mult, fiind si in acest caz foarte scumpe, din cauza raritatii acestor marimi extreme.

Scoicile de Tahiti erau pe cale de disparitie la inceputul sec. 20, nu numai din cauza interesului pentru perlele produse, cat si pentru sideful perla-mama mai inchis la culoare, extrem de atractiv ca aspect si raritate, astfel ca numai eforturile sustinute de protejare si repopulare au dus la reabilitarea si stabilizarea situatiei din punct de vedere ecologic.

Astazi perlele de Tahiti din bijuterii sunt doar de cultura. Cultivarea perlelor de Tahiti a fost inceputa ca pionerat la inceputul anilor ’60 de catre un pasionat al tehnicilor japoneze de cultivare a scoicilor aplicate de el in premiera scoicilor Pinctada margaritifera. Astfel ca in 1962 acest domn, Jean-Marie Domard, a reusit nu numai sa nucleeze peste 5.000 de astfel de scoici si dupa 3 ani sa recolteze mai mult de 1.000 de perle de Tahiti de calitate superioara, dar a reusit sa produca startul unei noi ere in industria de bijuterii, care dupa 50 de ani ii poate multumi pe deplin.

 

              Perle din Marile Sudului

Scoica Pinctada maxima este specia care produce in arealele oceanelor Indian si Pacific, preponderent in Australia, Filipine, Indonezia si Myanmar (Burma sau Birmania) perlele dintre cele mai mari cultivate si cunoscute pana in prezent, cunoscute si ca perle din Marile Sudului. Diametrul mediu al unei perle din Marile Sudului este in general de 13 mm, cu gama de productie uzuala situata intre 9 si 20 mm. Cea mai mare perla din Marile Sudului cunoscuta pana in prezent are 24 de cm diametru. Arealul Marilor Sudului este considerat ca fiind situat intre coastele tarmurilor sudice ale Chinei si coastele nordice ale Australiei, iar intre vest si est fiind delimitat de limitele oceanelor Indian si Pacific. Aceste ape sunt habitatul natural al speciei de soici Pinctada maxima, numele sau in latina subliniind ca are dimensiuni ceva mai mari, astfel ca i se poate insera un nucleu ceva mai mare decat marimea mantalei introduse in cazul scoicilor Akoya, spre exemplu, generand astfel si perle de dimensiuni mai mari totodata.

Aceasta scoica mai are insa ceva deosebit, si anume faptul ca exista in doua sub-varietati, Pinctada maxima cu buze-aurii si Pinctdata maxima cu buze-argintii, in functie de coloritul sidefului perlei-mama din interiorul scoicii. De altfel, si perlele produse se vor distinge in functie de acest colorit, in nuante de sidef alb, argintiu si auriu. Astfel, cele alb-argintii provin din nordul Australiei, iar cele alb-aurii din sud-estul Asiei, in apele din jurul Indoneziei. In apele Tailandei si Filipinelor se produc perle crem.

Dintre toate perlele Marilor Sudului, cele mai apreciate si deci mai valoroase sunt cele albe, alb-argintii, aurii si roz, in timp ce, cele crem sunt mai putin valoroase.

Formele perlelor Marilor Sudului difera foarte mult, de la rotunde (round), aproape-rotunde (off-round), ovale (oval), picatura (drop) sau para (pear), nasture (button), corn (acorn), triunghi (triangle), cerc (circle) baroc (baroque) si semibaroc (semi-baroque sau circle-baroque).

Fermele de cultivare ale perlelor din Marile Sudului sunt asemanatoare cu fermele perlelor de Tahiti, metodele nefiind diferite in esenta, ci doar speciile scoicilor.

 

 

 

 

 

 

 

Cele 4 motive principale care determina in principal ca perlele din Marile Sudului sa fie de dimensiuni mai mari sunt: dimensiunea scoicii Pinctada Maxima si deci posibilitatea inserararii unui nucleu mai mare,  durata mai indelungata de timp in care este tinuta o perla la cultivare in interiorul scoicii si mediul natural al acestor scoici. Gonada, organul de reproducere al acestei scoici este de asemenea mai mare decat a multor alte specii, permitand depunerea de sidef cu o viteza mult mai mare in sacul perlei. Totodata, apele in care se dezvolta aceste scoici sunt ape foarte curate, scoica insasi fiind foarte curata, devorand cu placere mult plancton, ceea ce-i permite sa si produca mai mult sidef. Pinctada Maxima sunt recoltate in general dupa minim 2 ani, repermitand introducerea altor nuclee dupa recoltare, spre deosebire de scoicile de Akoya, care sunt recoltate dupa 9-16 luni si apoi mor dupa recoltare.

Sideful perlelor din Marile Sudului are o grosime intre 2-6 mm, facandu-le si din acest punct de vedere deosebite, fiind un sidef aparte, cu un aspect satinat, datorat atat apelor calde in care se formeaza, dar si volumului si rapiditatii cu care se formeaza sideful in acest tip de scoici.

Alte perle

              Perle Cortez

Descoperite in 1553 de conchistadorul spaniol Hernan Cortez, au fost pe cale de disparitie prin 1939, moment in care au intrat in prohibitie, dar si in uitare. Fiind produse de speciile de scoici Pinctada mazatlantica si Pteria sterna in apele clare ale Golfului California din nord-vestul extrem al Mexicului, aceste perle negre au redevenit repede, incepand din 1993 unul din simbolurile emblematice ale Mexicului. Aceste perle au un colorit aparte, uneori cu tonuri foarte asemanatoare curcubeului, rapid denumite Regina Perlelor sau chiar Perla Reginelor. In Evul Mediu si ulterior, posesorii unor astfel de perle reuseau chiar si cu o perla sa-si cumpere titluri nobiliare, pretul lor fiind uneori dublul greutatii lor in aur.

 

 

Perlele Cortez incep sa redevina in atentia bijutierilor si a cunoscatorilor perlelor. Sunt in general perle de dimensiuni intre 8,3 si 9,3 mm diametru, fiind inregistrate si marimi record, dar foarte rare de chiar 14 mm, avand insa forme preponderent baroc si semibaroc, cele rotunde fiind sub 3% din totalul productiei. Se recolteaza in general dupa o prioada de 18-24 de luni, iar sideful lor variaza intre 0,8 si 2,3 mm. Culorile lor variaza de la alb si alb-argintiu, la bronz si chiar negru, cu tonuri diverse de verde, mov, albastru, auriu si violet. Aceste perle nu se trateaza deloc, fiind ceea ce specialistii denumesc ca se califica pentru protocoalele “Fair Trade Gems”, insa productia lor este inca redusa la circa 3-4 kg pe an, fiind limitata atat de noroc, cat si de “contributia” uraganelor, astfel ca aceste perle nu pot intra inca in categoria perlelor accesibile ca si pret.

             Perle Keshi

Semnificaria cuvantului Keshi in limba japoneza inseamna “seminte de mac”, iar denumirea pentru un acest tip de perle deriva din faptul ca primele astfel de perle au provenit din specia de scoici Pinctada imbricata, o specie de scoici Akoya de si mai mici dimensiuni. Aceste perle fiind relativ foarte mici, de maxim 5 mm diametru, au fost imediat asemanate cu semintele de mac si denumite ca atare.

Culoarea lor insa nu are nimic in comun cu culoarea semintelor de mac, in fapt perlele Keshi putand fi gasite de la alb, la crem, galben, chiar argintiu si auriu, pana la verde pal, maro si nuante de gri si negru.

In prezent acest nume generic este atribuit perlelor produse de orice fel de scoici prin metoda inserarii nucleului si a unei bucatele de manta-donata, insa care ulterior elimina nucleul, astfel ca perla rezultata nu are un nucleu, fiind in fapt doar sidef pur 100%. Se poate intampla ca si din accident, prin ruperea mantalei inserate in interiorul perlei cultivate perla sa creeze doi saci, producand in final si perle keshi, fara nucleu. Evident nici forma nu este rotunda, dimensiunile acestor perle sunt reduse, dar sunt cautate si apreciate tocmai pentru puritatea si unicitatea lor. Fara nucleu, forma cea mai uzuala este baroc, sau semibaroc. Perle Keshi pot fi atat de apa sarata, cat si de apa dulce, atat intentionat cultivate, cat si accidental produse.

Perlele Keshi sunt un fel de “new look” in industria bijuteriilor, mai ales a celor fashion, fiind considerate foarte asemanatoare perlelor naturale, ambele tipuri neavand nucleu, doar ca in cazul Keshi mana omului a fost prezenta pentru a lua nastere perla. Sunt insa apreciate si datorita unui lustru aparte datorat se pare, “placerii” cu care scoica produce sideful nemaiavand nucleul parazit in cavitatea sa, lustru apreciat ca fiind mai frumos decat la oricare alta perla de cultura, insa pentru cei mai multi admiratori conteaza forma perlei primordial. De aceea, perlele Keshi devin din ce in ce mai rare, deoarece, sub influenta productivitatii, cultivatorii au in ferme aparate cu raze X si verifica la perioade fixe daca in scoici mai este vizibil inca nucleul, iar in caz contrar acele scoici sunt reimplantate.

              Perle Mabe

Acest tip de perle mai este denumit si perla-jumatate sau perla-blister, fiind de fapt o emisfera a unei perle, ce se formeaza in interiorul unei scoici, dar nu in sacul perlei, ci direct pe peretele perlei-mama. La maturitate, cand se recolteaza, este decupata de pe peretele scoicii, acesta fiind stadiul de perla-blister, apoi i se extrage nucleul, iar mijlocul ii este umplut cu o rasina epoxidica, dupa care i se aplica ca baza un “capac” din sidef de perla-mama. Noua perla astfel formata este denumita perla mabe. Unii bijutieri prefera astfel de perle mabe pentru productia bijuteriilor lor, dar trebuie sa mentioneze clientilor ca sunt perle mabe.

Perlele mabe se recolteaza dupa o perioada intre 6 si 24 de luni, in functie de specia scoicii si a regiunii de cultivare, fiind in genere mai usor de obtinut decat perlele naturale de cultura obisnuite si de aceea sunt si mai accesibile ca pret.

              Perle Conch

Perlele Conch – se pronunta konk – sunt de fapt pietre calcaroase produse in interiorul cochiliei melcului Queen Conch (Strombus gigas), avand forma ovala sau baroc, fiind asemanatoare unor oua de maxim 3 mm. Culorile cele mai intalnite sunt nuante de roz (roz-somon), dar se pot gasi si in nuante de galben, foarte rar si in nuante de maro, alb sau auriu. Un alt aspect aparte al acestor perle este o anume irizare a unora de culoare roz sau alb-roz, reflexie denumita “structura flacara”. Unii cred ca nuantele de culoare se schimba in timp, devenind mai pale.

Partea carnoasa a scoicii este un foarte bun ingredient culinar, fiind o delicatesa in zona Bahamas si a coastelor Floridei, unde este frecvent intalnita aceasta scoica pescuita de pescari pentru carnea ei, asadar. Astfel, perla Conch este de fapt un produs secundar, dar este folosita in bijuterii, chiar in combinatii cu pietre pretioase. In unele zone supa de Conch era considerata afrodisiac.

 

Perlele Conch sunt extrem de rare, neputand fi cultivate. Se crede chiar ca o scoica din 10.000 produce perle Conch si doar 10% au calitate pentru bijuterii.

 

              Perle Melo Melo

O alta piatra considerata perla datorita aspectului rotund si datorita faptului ca este produsa de o vietate marina, melcul gastropod Melo Melo, este cea cu acelasi nume ca al melcului – perla Melo Melo. Este intalnita in zona Marii Chinei de Sud, intre Singapore si Marea Adaman, dar acesti melci ce o produc mai pot fi gasiti izolat si in Vietnam sau in Burma (Myanmar sau Birmania). Aceasta perla nu contine sidef, fiind de fapt o perla calcaroasa, dar este produsa de acest melc in mod aproape similar ca cel al perlelor cu sidef, numai ca mecul este iritat de invadarea cavitatii sale de o substanta straina lui, intalnita in apele marine, ci nu de un corp strain.

Spre deosebire de multe alte perle, Melo Melo sunt de dimensiuni mari in general, cea mai mare cunoscuta fiind de marimea unei mingi de golf. Forma este in general foarte rotunda. Culoarea lor este variata, de obicei de nuante inchise de maro si bronz, una dintre cele mai cautate nuante fiind portocaliu. Se crede ca nuanta originala paleste in timp, ca si in cazul perlelor Conch.

Aceste perle nu pot fi cultivate, fiind 100% naturale, totodata fiind extrem de rare si de apreciate pentru bijuterii, in special unicate.

 

 

              Perle Abalone

Perlele Abalone sunt foarte rare, fiind considerate de multi ca perlele cele mai frumoase din lume si cu cel mai deosebit lustru, fiind intalnite in apele Noii Zeelande si a ale Australiei.  Perlele Abalone sunt produse de catre scoica gastropod Haliotis, avand forma de corn drept, data de forma corpului acestei scoici. Foarte rar se gasesc 2 perle Abalone simetrice ca forma. Culorile in care pot fi gasite aceste perle sunt variate, de la nuante iridescente si in palete potpuri, in amestec cu mai multe nuante, de la albastru, la culoarea lavandei, la portocaliu, verde roz si argintiu, aproape in toate combinatiile posibile ale acestor culori.

Desi perlele Abalone sunt foarte cautate, aceste scoici nu pot fi cultivate, fiind hemofile, astfel ca introducerea unui nucleu fara a provoca sangerarea scoicii este aproape imposibila, iar sangerarea scoicii duce la moartea imediata a acesteia. Din acest motiv, doar cultivarea de perle mabe Abalone a fost posibila, cel mai frecvent in Noua Zeelanda, insa nu au aceeasi cautare si sunt oricum foarte dificil de obtinut, nejustificand eforturile. Bijuteriile cu perle Abalone, chiar si mabe sunt insa foarte apreciate.

           

              Perle Scallop

Perlele Scallop (de scoica) sunt pietre calcaroase in forma de perle, produse de orice tip de scoica din familia pectinidae, dar cele mai apreciate sunt cele produse de o anume scoica, denumita si “Mano de Leon” sau Laba Leului de Pacific, denumire data de asemanarea formei lor cu forma amprentei labei leului. Aceste scoici traiesc in apele de coasta ale Oceanului Pacific din zona Central-Nord Americana, preponderent in Golful Baja California. Sunt perle 100% naturale, dar fara sidef, existand si o varietate in Oceanul Atlantic, insa care nu produce perle atat de apreciate.

Scoicile Scallop fiind in special pescuite pentru calitatile culinare ale carnii lor, perlele produse de ele sunt extrem de rar gasite, mai ales cele de calitate pentru bijuterii. Atat de rar incat un pescar din acele zone abia poate sa gaseasca cateva intr-o viata intreaga. Perlele Scallop Laba Leului se disting insa dintre toate perlele calcaroase printr-un efect tridimensional al lustrului, ce pune si mai bine in valoare efectele culorilor de asemenea unice, de la culoarea prunei la un maro specific. Ca marime, pot fi de doar cativa milimetri, cele mai mari intalnite cantarind in jur de 7-8 grame, iar formele sunt diferite, putand fi atat rotunde, dar si ovale, lacrima sau nasture, insa foarte simetrice intre ele, ceea ce le confera o alta caracteristica aparte, mai ales pentru bijuterii unicat.

              Testarea perlelor

Perlele naturale de cultura, fiind formate din materie organica, nu pot fi testate atat de simplu precum pietrele pretioase. Totusi exista anumite teste traditionale care pot fi probe suficiente pentru a avea certitudini minime daca sunt sau nu perle naturale.

 

  1. Testul perfectiunii: sideful perlelor este prea moale pentru a putea fi slefuit, taiat sau fasonat precum pietrele pretioase si de aceea sunt extrem de putine sanse, aproape imposibile, ca perlele sa fie cu suprafete perfecte, rotunde perfect si identice. Acesta este un prim test si daca ai in fata un sirag sau o bijuterie cu mai multe perle perfecte, identice sau de aceeasi marime exacta, trebuie sa ai mari indoieli ca sunt naturale.
  2. Testul temperaturii: daca iti vei atinge pielea cu perle, eventual pe zona gatului, sau la incheietura cotului, unde pielea este mai fina si mai sensibila, perlele naturale vor fi simtite ca fiind reci, in comparartie cu cele false, din plastic, care vor fi simtite calde.
  3. Testul dintilor: Daca situatia iti permite si poti freca usor o perla de suprafata unui dinte incisiv, de pilda, o perla naturala o veti simti usor sterpezit, infranata la miscare, pe cand o perla din plastic o vei simti foarte satinata si fina la atingrerea de suprafa dintelui. Atentie insa ca exista riscul sa lasi mici zgarieturi pe perla, daca miscarea este prea ferma.
  4. Testul aspectului: o perla naturala este formata din straturi succesive de sidef, astfel ca lumina trece prin fiecare in parte, reflectandu-se dintr-unul intr-altul, rezultand astfel un lustru inimitabil. Imitatiile perlelelor naturale au o suprafata ce imita sideful, dar este lipsita de lustrul specific perlelor naturale, fiind mai degraba o reflexie sidefata gen oglinda. Apoi, imitatiile nu au niciunele din urmele lasate de Mama Natura pe suprafata perlelor, care sunt de fapt adevaratele certificate de garantie ale perlelor naturale: mici semne, urme, infundaturi, pete si imperfectiuni ale formei, fiind de fapt mult prea perfecte pentru a fi adevarate, mai ales la preturile mici la care sunt oferite de obicei. Atentie insa ca sunt si impostori care ofera imitatii, perle false, la preturi ceva mai mari, pretinzand ca sunt ocazii speciale pentru perle cu calitati deosebite. In astfel de cazuri, doar instinctul te mai poate salva: daca nu te simti comfortabil, daca magazinul sau “negustorul” nu-ti transmite siguranta, daca te preseaza, daca te simti incorsetat mai bine renunta sau mai acorda-ti timp de gandire si verifica si in alte locuri. In extremis, mai bine alegi o perla relativ imperfecta, cu urme lasate de Mama Natura, decat o perla ieftina, cu urmele perfectiunii lasate de Mana Omului.

              Gradarea calitatii perlelor

Gradarea perlelor nu este etalonizata la nivel mondial, inca lucrandu-se in acest sens de catre laboratoare internationale cu renume deja format in decenii dedicate pietrelor pretioase, cum sunt GIA sau EGL. Astfel, desi prin gradarea perlelor se incearca identificarea unor categorii de calitate pentru perle, bazate pe practica comuna a cator mai multe entitati implicate in comertul cu perle, pana in acest moment nu a fost pus la punct un sistem unitar la nivel mondial, existand 2 sisteme importante: sistemul AAA-A si sistemul A-D, cel din urma fiind denumit si sistemul tahitian. Ambele sisteme au la baza insa doua caracteristici primordiale si direct perceptibile vizual de orice cunoscator sau necunoscator: lustrul, irizarea lustrului si numarul imperfectiunilor dispersate pe intreaga suprafata a unei perle.

Sistemul AAA – A are la baza definirea categoriilor de calitate ale perlelor astfel:

  1. AAA (triplu A) este considerata calitatea cea mai ridicata, aproape fara imperfectiuni, neputand fi considerata insa ca perfecta, adica efectiv fara imperfectiuni, intrucat nu poate fi alocata o astfel de categorie. Perlele din acesta categorie au lustrul cel mai deosebit si peste 95% din intreaga lor suprafata nu are imperfectiuni. In aceasta categorie intra perlele cele mai scumpe.
  2. AA (dublu A) este categoria de perle cu un lustru foarte bun si cu o arie de 75%-95% din suprafata lor fara imperfectiuni (deci doar pe maxim 5-25% din suprafata pot fi vazute imperfectiuni). Aceasta categorie este asa-numita categorie comerciala, in care rata calitate/pret are nivelul optim. Imperfectiunile sunt foarte putine, maxim 2-3, extrem de mici si de obicei "ascunse" in zona unde se dau gaurile pentru fixare in bijuterii, sau pe snur, daca este sirag. Teoretic, odata montata o astfle de perla, nu ar trebui sa i se vada imperfectiunile in mod direct. Lustrul este foarte bun, sau minim de nivel mediu.
  3. A este categoria in care intra perlele cu calitatea acceptabila cea mai mica, cu un lustru redus, relativ opac si fara irizari. Sunt vizibile "zone" de defecte si imperfectiuni vizibile in 75% din suprafata lor totala (doar 25% din suprafata este curata, fara imperfectiuni).

De obicei fermierii si comerciantii de perle nu induc in circuitul comercial perlele recoltate sub calitatea A si, desi astfel de perle pot uneori fi ofertate la preturi foarte mici, trebuie stiut ca sunt nevaloroase.

Un alt lucru demn de consemnat referitor la categoriile perlelor este legat de montarea lor in bijuterii. Bijutierii talentati pot monta perlele de orice categorie din cele clasificate, in asa fel incat sa puna cat mai bine in valoare calitatile lor, ascuzand cat mai multe dintre imperfectiunile vizibile.

Sistemul tahitian, cel ce foloseste primele patru litere din alfabet, de la A la D, A fiind cea mai buna calitate, este un sistem guvernamental folosit doar in Polinezia Franceza pentru gradarea calitatii perlelor de Tahiti si a celor din Marile Sudului:

  1. A reprezinta categoria de perle de calitate maxima cu lustrul cel mai bun si doar cu mici imperfectiuni imprastiate pe mai putin de 10% din suprafata lor.
  2. B este categoria de perle cu un lustru bun si chiar mediu, iar suprafata poate avea anumite imperfectiuni vizibile, dar pe nu mai mult decat 30% din supratata totala a perlei.
  3. C este categoria in care intra perlele cu nivelul mediu al lustrului si cu imperfectiuni ale suprafetei imprastiate pe nu mai mult de 60% din aceasta.
  4. D, fiind ultima categorie acceptata, sunt perlele cu un lustru foarte redus si fara irizari, avand totodata multe imperfectiuni. Imperfectiunile din aceasta categorie pot fi insa mai multe dar neadanci, fiind imprastiate in peste 60% din suprafata perlei, sau imperfectiuni adanci, dar dispersate pe nu mai mult de 60% din suprafata perlei, intrand in aceasta categorie chiar si perle cu imperfectiuni combinate, adanci si neadanci, dar imprastiate pe nu mai mult decat 60% din suprafata perlei. Pot intra in aceasta categorie si perle cu un lustru magnific, dar care sunt pline de imperfectiuni pe suprafata si de aceea este o regula clara ca in acest sistem de gradare primeaza nivelul imperfectiunilor, ci nu lustrul. Astfel, an de an, perlele gradate in Polinezia Franceza si care sunt sub nivel D nu sunt folosite, fiind interzis prin lege si pedepsindu-se inclusiv introducerea lor in circuitul comercial si in bijuterii.

Sistemul tahitian nefiind unul usor de apreciat, este folosit preponderent in tarile producatore, de catre fermieri si comercianti, dar odata intrate in circuitul comercial mondial, sunt, de obicei, evaluate si gradate conform sistemului AAA – A.

              Lustrul perlelor

O perla naturala este formata din straturi de sidef suprapuse succesiv, astfel ca lumina trece prin fiecare in parte, reflectandu-se dintr-unul intr-altul, rezultand astfel un lustru inimitabil, o reflexie difuza colorata in functie de culoarea sidefului. Lustrul indica gradul de reflexie si de stralucire al suprafetei unei perle, fiind unul din factorii foarte importanti in aprecierea valorii unei perle. Cu cat suprafata unei perle este mai stralucitoare si cu efect de oglindire mai pregnant, cu atat calitatea perlei este mai ridicata. In schimb, o perla cu suprafata cretoasa, terna, albicioasa si fara stralucire este o perla inferioara ca si calitate. O exceptie in acest sens o fac perlele keshi, care, desi au un lustru impecabil, fiind in esenta formate din sidef 100%, fara nucleu, si fiind considerate de multi drept cele mai stralucitoare perle, cu un lustru inimitabil, totusi ele sunt in general mai ieftine decat perlele de cultura. Lustrul perlelor este dat de multitudinea de straturi de sidef, care la randu-i este format din milioane de placute minuscule de aragonite in forme hexagonale si poligonale, aranjate neuniform in straturi succesive, ce poti fi vazute doar cu microscopul ce mareste de 2.000 de ori. Marimea unei aragonite este de doar 3-6 microni,  cu o grosime de 0,35-0,5 microni. Dar sideful mai contine si biopolimeri elastici, cum sunt lustrin si chitin, dar si proteine matasoase. Acest complex de substante organice, dau atat aspectul irizant al sidefului, dar contribuie si la atingerea unei duritati foarte mici in acelasi timp, de doar 3-4 pe scara Moch, perlele fiind astfel considerate pietre relativ moi.

              Semne pe suprafata perlelor

Perlele, fiind produse naturale, chiar si asistate de mana omului, nu pot fi perfecte, astfel ca se poate spune ca aproape nu exista perla naturala de cultura cu o suprafata perfecta. Sau, daca exista nu se vinde prin magazinele obisnuite de bijuterii, avand cu siguranta preturi stabilite prin licitatii. Fiecare perla, oricat de calitativa ar fi, are anumite defecte sau neregularitati ale suprafetei.

Exemple de perle cu defecte majore ale suprafetei

Dintre toate posibilitatile intalnite, crapaturile, gaurile sau ciupiturile suprafetei sunt considerate ca fiind cele mai grave. Astfel de defecte pot genera  decorticarea unor parti de sidef sau craparea perlei ducand la distrugerea iremediabila si la devalorizarea perlei respective, chiar si pentru unele perle considerate valoroase din alte puncte de vedere, cum ar fi forma, dimensiunea etc. Cele mai acceptabile defecte sunt cele care arata ca mici puncte, daca nu sunt foarte dese, mici zgarieturi, foarte mici zone mate, aceste genuri putand afecta minor lustrul sau chiar culoarea perlei respective. Sunt acceptate ca semne minore chiar si unele mici cute sau bule, ele neputand afecta soliditatea perlei si deci nu poate aparea riscul craparii perlei, sau a exfolierii sidefului, dar trebuie sa fie de dimensiuni foarte mici.

              Sidef

Desi sunt mai multi factori ce se iau in considerare pentru gradarea corespunzatoare a unei perle, atat sistemul de gradare AAA-A, cat si sistemul tahitian A-D iau in considerare primordial aspectul lustrului si al suprafetei unei perle, in general.  Alti factori determinanti sunt grosmiea sidefului, de pilda. Cu cat este mai gros stratul de sidef cu atat va fi ma solida, mai dura si mai durabila in timp respectiva perla. Nu exista standarde foarte precise in acest sens, dar exista deja anumite initiative chiar legislative, astfel ca, de exemplu pentru perlele de Tahiti guvernul din Polinezia Franceza interzice comercializarea de orice fel a perlelor cu un strat de sidef mai mic de 0,8 mm, acestea fiind distruse pentru a se evita “intoxicarea” pietei cu perle foarte ieftine, dar de calitate foarte slaba. Practic, in functie de grosimea sidefului perlele isi pot pastra in timp lustrul. Criteriul tahitian al grosimii minime a stratului de sidef poate fi aplicat asfel la toate tipurile de perle.

              Culoarea perlelor

In functie de natura scocii producatoare si a mediului acvatic in care se dezvolta, culorile naturale ale perlelor naturale de cultura pot varia foarte mult, de la alb, la alb-argintiu, alb-roz, alb-bej, argintiu, auriu, negre, albastre, verzi si chiar maro, bineinteles cu tonuri diverse suprapuse peste culoarea de baza.  Uneori chiar si nucleul, natura si culoarea lui, pot induce influente ale culorilor perlelor rezultate. Cele mai apreciate perle albe sunt perlele Akoya, cele gri din Marile Sudului, iar cele negre fiind din Tahiti. Culoarea perlelor de apa sarata difera foarte mult in functie de zona de provenienta, tipul scoicii-mama, iar nuantele pot fi foarte diverse, practic neexistand 2 perle perfect identice ca si forma, marime si culoare. In terminologia de specialitate se vorbeste de doua culori. Culoarea de baza (eng.: body color) si culoarea de ton secundar (eng.: overtone), adica nuanta care se suprapune in “ape” peste culoarea de baza, mai ales privita la lumina intensa.

Culori tratate - exista in ziua de azi si metode stiintifice de imbunatatire a culorilor perlelelor, prin tratamente chimice, astfel de perle fiind denumite perle tratate (eng.: treated, irradiated), sau colorate (eng.: dyed), putand fi atat perle de apa sarata, cat si de apa dulce. De obicei perlele cu mici defecte ale suprafetei sau ale culorii naturale sunt folosite pentru astfel de metode de imbunatatire a calitatilor lor pentru a se evita pierderile mari ale fermierilor, in conditiile in care rata de obtinere a perlelor foarte bune este si asa redusa din totalul recoltelor. Culorile tratate au aparut ca urmare a diversitatii creative si coloristice din moda, fiind solicitate in acest sens si fiind create culori si diverse nuante precum ciocolata, auriu, gri, verde pal, rosu, chiar negru, fiind in fapt o culoare neagra cu straluciri verzui, albastrui sau combinate, cu asa-zisele “ape” de nuante, sau chiar perle de culoare mov.

Perle tratate sau imbunatatite in culori argintii, negre, albe, aurii si ciocolata 

In prezent exista 3 metode de imbunatatire a culorilor naturale ale perlelor.

  1. Colorarea perlelor se face prin folosirea nitratului de argint sau a altor coloranti organici pentru obtinerea perlelelor in culori imbunatatite gen ciocolata, auriu, verde, negru sau rosu.
  2. Iradierea cu raze gama pentru obtinerea unei nuante mai inchise la culoare a nucleului perlelelor de apa sarata Akoya, ceea ce determina si imbunatatirea unor nuante ale acestor perle, dar se poate obtine si intensificarea, inchiderea nuantelor straturilor de sidef ale perlelor de apa dulce.
  3. Metoda “maeshori”, prin care o perla este mai intai incalzita si apoi racita, obtinanduse o imbunatatire a aspectului lustrului.

Aceste tratamente fac culorile obtinute sa ramana permanente, neexistand riscuri din acest punct de vedere, dar clientilor trebuie sa li se mentioneze ca sunt perle naturale tratate, fie de apa sarata, fie de apa dulce. Trebuie deci subliniat faptul ca perlele naturale tratate sunt considerate ca fiind perle naturale, dar orice comerciant are obligatia morala, daca nu si legala, de a mentiona cumparatorilor acest detaliu foarte important, macar verbal, daca nu si in certificatul bijuteriei.

              Marimea perlelor

Marimea unei perle este apreciata doar in mm, fiind exprimarea masuratorii diametrului unei perle. Marimile perlelor pot varia de la 1 mm, in principiu, pana la maxim 20 mm, in cazurile comerciale, putand fi si peste 20 mm, dar fiind foarte rare si de obicei nevandute in magazine, ci la licitatii. De asemenea, perlele comerciale cele mai mici sunt in jur de 5 mm, sub aceasta dimensiune fiind considerate greseli de productie si netrebuind sa fie ofertate, in principiu fiind extrem de ieftine, deci lipsite de valoare. Multi fermieri le arunca sau le distrug, daca sunt sub 3-4 mm. Perlele de peste 10 mm sunt intalnite mai des in cazul perlelor de Tahiti, iar cele de 15-20 mm in cazul perlelor din Marile Sudului. Astfel, perlele de apa dulce sunt singurele acceptate de minim 3,0-3,5 mm pana la 6 mm. Acest tip de perle se gasesc  foarte rar de 7 si 8 mm. Perlele de Akoya sunt comercializate intre 6-8,5 mm, cele de peste 8 mm sunt foarte rare, iar cele de 9-10 mm extrem de rare. Perlele intalnite peste 10 mm nu pot fi decat perlele albe si argintii din Marile Sudului, perlele negre de Tahiti sau unele perle mari si extrem de rare de apa dulce. Iata ca gama cea mai des intalnita de perle de cultura este cuprinsa intre 5 si 7,5-8 mm. Insa trebuie spus ca nu exista 2 perle perfect identice nici ca masura si apoi ca si culoare, lustru si suprafata, astfel ca, destul de rar se pot intalni seturi de bijuterii cu perle perfect identice dupa marime, sau siraguri cu perle toate de aceeasi dimensiune perfecta. De altfel, un sirag cu perle perfect identice nu poate fi compus decat din perle din plastic, nu din perle naturale.

   5-5,5    6-6,5   7-7,4    7,5-8     8-8,5     9-9,5      10-10,9     12,5-13  

In acest sens, s-au stabilit de-a lungul timpului anumite standarde general acceptate si aplicate, dupa cum urmeaza: pentru perlele Akoya se accepta intr-un sirag diferente de diametru de 0,5 mm, iar in cazul unui sirag de 7,5 mm se intelege ca dimensiunea perlelor poate varia in gama 7,0-7,5 mm, dar in ambele cazuri perlele cele mai mici trebuie legate la capetele siragului, langa elementele inchizatoarei. Un astfel de sirag este catalogat ca fiind uniform, nu crescator. In cazul perlelor din Marile Sudului si a perlelor de Tahiti, se pot accepta diferente de 1-2 mm, la fel, cu perlele mai mici in diametru asezate la capete, langa inchizatoare, iar perla din mijoclul siragului sa fie cea mai mare in diametru, asta in cazul in care nu pot fi toate relativ identice si imperceptibil diferite. De aceea, un sirag cu perle intre 8 si 10 mm este catalogat ca fiind crescator, pe cand un sirag cu perle intre 9 si 10 mm este catalogat ca fiind uniform.  Perlele de apa dulce pot varia de la 0,5 la 1 mm si sunt considerate deopotriva ca fiind siraguri uniforme.

Pentru referinta, cea mai mare perla din lume, cunoscuta pana in acest moment are un diametru de 238 mm si 6,4 kg, adica 6.400 de grame. A fost initial denumita ca “Perla lui Allah”, iar ulterior ca “Perla lui Lao Tzu”, denumirea fiindu-i schimbata datorita si a unei legende inventata de primul proprietar occidental al acestei perle, Wilburn Cobb, din lungul sir de proprietari din 1934, cand a fost descoperita accidental de un scufundator-cautator de perle in apele insulei Palawan din Filipine. Trebuie mentionat faptul ca este o perla nesidefata, fiind calcaroasa si produsa natural de catre o scoica Tridacna Gigas (eng. Giant Clam) si a carei valoare este imposibil de estimat in prezent. De-a lungul istoriei acestei perle a fost vehiculata la un moment dat valoarea de 200.000 USD, dar este incerta.

              Forma perlelor

Forma unei perle este unul din factorii determinanti ai calitatii si valorii unei perle, astfel ca cele mai cautate si apreciate perle sunt cele cu forme cat mai rotunde, dar se tine cont si de simetria formelor perlelor fata de cele neregulate, care sunt mai putin dorite. Formele neregulate sunt insa considerate de unii ca fiind forme unice, ideale pentru bijuterii unicat-fashion, astfel ca deopotriva si acest gen de perle pot fi apreciate, fiind in definitiv o nuanta de gust propriu fiecaruia. 

Totusi, fermierii, comerciantii si specialistii considera ca in functie de forma perlelor, acestea se impart in trei mari categorii. Acestea sunt urmatoarele:

  1. Perlele de forma sferica sunt cele care au forma perfect rotunda, sau aproape rotunda, fiind de fapt forma cea mai cunoscuta si mai cautata.
  2. Perlele de forma simetrica sunt cele care au forma echilibrata si regulata, desi nu perfect rotunda. Astfel de perle, daca sunt taiate fix in doua parti egale pe axa longitudinala, rezulta 2 jumatati perfect identice.
  3. Perlele de forma baroc sunt cele care au forme neregulate si nesimetrice.

La randul lor, aceste trei categorii mari se impart in sapte subcategorii de forme de perle cunoscute si multor clienti de perle, dupa cum urmeaza:

Exemple de perle cu forma rotunda sau aproape rotunda, ovala, semibaroc (simetrica) si baroc (asimetrice si neregulate)

  1. Perlele rotunde sunt perlele perfect sferice, care datorita formei lor ideale sunt si foarte dorite si cele mai scumpe. Acest tip de perle fac parte din categoria perlelor sferice.
  2. Perlele aproape-rotunde sunt perlele care nu sunt perfect rotunde, putand prezenta mici deformari gen alungiri sau turtiri, dar pot fi considerate totusi perle sferice. Sunt perle cu calitati comerciale apreciabile.
  3. Perlele ovale au, dupa cum le defineste si numele, forma ovala, fiind mai late in centrul lor si mai inguste la capete, avand capetele rotunjite si fiind incadrate in categoria perlelor simetrice. Uneori aceste perle pot fi “strangulate” de un cerc invizibil, dand nastere unei forme ovale-circulare.
  4. Perlele nasture (sau buton) sunt perlele care sunt turtite destul de mult astfel ca asemanarea cu un nasture este chiar izbitoare, neputand fi catalogate ca fiind sferice, ci simetrice.
  5. Perlele picatura (sau para) au, dupa cum le defineste si numele, forma de para sau picatura, cu un capat mai mare in diametru si celalalt mult mai mic in diametru, putand fi atat alungite, cat si mai scurte si facand parte din categoria perlelor simetrice.
  6. Perlele semibaroc, sunt perlele cu forme aproape total neregulate, sau “strangulate” de un cerc invizibil, acestea mai fiind denumite si perle semibaroc-circulare. Acest gen de perle sunt nesimetrice si neregulate, facand parte din categoria baroc.
  7. Perlele baroc sunt perlele care sunt si neregulate si nesimetrice, cu forme chiar abstracte, de bete, placi sau chiar cruci, dand numele categoriei omonime.

Exemple de perle circulare, baroc, picatura sau lacrima, nasture, aproape-rotunde si rotunde

              Greutatea perlelor

De-a lungul timpului perlele, in functie de zona de recoltare si mai tarziu de cultivare au fost cantarite in diverse moduri specifice, cele mai des intalnite inca si astazi fiind “grains” (grauntele), carate (acestea primele doua fiind folosite doar in cazul rarelor perle naturale 100%), kilogram si subdiviziunile acestuia (utilizate frecvent pentru perlele de cultura), momme sau kan (acestea doua din urma provenind din Japonia), insa cel mai des uzitate in prezent sunt carate, grame, grains sau momme. Iata cum arata un tabel de echivalente al acestor unitati de masurare a greutatii perlelor:

1 carat =

4 grains =

    200 mgr =

        0,20 gr

1 grain =

0,25 carate =

      50 mgr =

        0,05 gr

1 momme =

18,75 carate =

3.750 mgr =

        3,75 gr

1 kan =

18.750 carate =

 

3.750,00 gr

Pentru referinta, cea mai mare perla din lume, cunoscuta pana in acest moment are 6,4 kg, adica 6.400 de grame si un diametru de 238 mm. A fost initial denumita ca “Perla lui Allah”, iar ulterior ca “Perla lui Lao Tzu”, denumirea fiindu-i schimbata datorita si a unei legende inventata de primul proprietar occidental al acestei perle, Wilburn Cobb, din lungul sir de proprietari din 1934, cand a fost descoperita accidental de un scufundator-cautator de perle in apele insulei Palawan din Filipine. Trebuie mentionat faptul ca este o perla nesidefata, fiind calcaroasa si produsa natural de catre o scoica Tridacna Gigas (eng. Giant Clam) si a carei valoare este imposibil de estimat in prezent. De-a lungul istoriei acestei perle a fost vehiculata la un moment dat valoarea de 200.000 USD, dar este incerta.

              Intretinerea perlelor

Daca sunt bine intretinute, in conformitate cu recomandarile comerciantilor, sau ale fermierilor si specialistilor, perlele pot dura foarte mult, sau cum se mai spune metaforic, chiar si o viata, fiind in fapt vorba de durata chiar a mai multor generatii. Perlele, desi intra in categoria pietrelor pretioase, sunt totusi pietre organice si avand o duritate mult mai mica, in jur de 3-4 pe scara Moch, necesita o grija mult mai mare deoarece pot fi usor deteriorate, prin zgariere, patare sau chiar crapare si exfoliere. Astfel, substante cum ar fi parfurmurile, fixativele de par, machiajele, fondul de ten, uleiuri de corp chiar cu ingrediente naturale, chiar transpiratia in unele cazuri, pot afecta definitiv si iremediabil lustrul unei perle, devenind apoi mata, cu lustru sters, sau opacizat. Tocmai de aceea perlele necesita o grija si-o intretinere delicata, dar nu imposibil de efectuat.

Un mic secret ar fi ca ele trebuie purtate cat mai des, intrucat grasimea pielii umane, uleiul natural secretat de piele umana ajuta la mentinerea lustrului natural al perlelor. Pentru a se evita contactul cu substante chimice este bine sa se aplice mai intai parfumul pe piele, machiajele sau uleiurile de corp inainte de a fi purtate perlele. Este recomandabil ca odata reintoarse acasa, perlele sa fie scoase si tinute daca nu in cutia in care au fost cumparate, atunci intr-o cutie speciala de bijuterii, fara sa intre in contact cu alte bijuterii totodata, pentru a se evita zgarierea de catre acestea. Se recomanda chiar folosirea de saculeti individuali pentru bijuterii cu perle. Inainte de a fi introduse in cutie trebuie insa sterse cu o carpa moale si uscata pentru a se inlatura eventualele urme de parfum, machaiaje si uleiuri de corp. De asemenea, se recomanda spalarea din cand in cand a perlelor cu o apa usor sapunita si sterse usor cu o carpa moale pentru a se elimina orice depuneri de pe suprafetele perlelor.

In cazul siragurilor de perle, sunt recomandate siragurile cu noduri intre perle. Acest sistem previne pierderea perlelor in cazul nedorit, dar posibil, in care se poate rupe siragul, astfel ca nu se poate pierde eventual mai mult de o perla, adica cea din locul rupturii. Un aspect foarte important este acela al verificarii periodice la bijutierul vanzator, o data pe an preferabil, al sigurantei nodurilor. Restrangerea lor profesionista de catre bijutier garanteaza siguranta siragului, dar si evitarea deteriorarii perlelor prin frecarea una de cealalta.

              Tipuri de siraguri de perle

Moda a creat de-a lungul istoriei mai multe feluri de siraguri de perle, sau de modalitati de a fi purtate. Iata-le pe cele mai cunoscute si folosite inca si astazi:

Siragul Baveta (bib) consta in infasurarea in jurul gatului a 2-3 sau mai multor siraguri de diverse lungimi sau de diverse diametre ale perlelor. Se poarta atat la tinute de seara, oficiale, dar si la tinute lejere, chiar sport.

 

 

 

Siragul Guler (collar) este un sirag format din unul sau mai multe siraguri de perle cu o lungime nu mai mare de 30-33 cm, purtate exact in jurul gatului, cat mai fix si fara sa atarne deloc. Fiind un gen “istoric”, deoarece a fost lansat in perioada victoriana, este in revenire in prezent, deopotriva pentru toate varstele si stilurile vestimentare.

 

 

 

Siragul Cravata (choker), este mai scurt decat o induce numele, fiind oarecum asemenator siragului guler, doar ca este usor mai lung, in jur de 33-40 cm, coborand chiar usor mai jos la baza gatului. Este din ce mai popular, atat in stilul liber de zi, sport, dar mai ales si in stilul business-tanar. Este, de asemenea, foarte adecvat mireselor, punandu-le foarte frumos in evidenta gatul.

 

 

Siragul Printesa este cvasiacceptat ca si siragul clasic de perle ca si lungime, fiind cuprinsa intre 40 si 51 cm. Este genul de sirag care atarna doar putin mai jos dupa baza gatului, fiind foarte versatil si usor de adaptat mai multor genuri de toalete, atat de zi, cat si de seara.

Siragul Matineu, cu o lungime “rebela” de 51-66 cm, care poate sa coboare pana in zona pieptului, poate fi purtat in ocazii semiformale, putand fi adaptat cu succes si tinutelor gen costum, dar mai ales rochiilor.

 

Siragul Opera este cel a carui lungime se incadreaza intre 66 si 91 cm, fiind foarte adecvat pentru rochii de seara, dar nu numai, putand fi purtat, conform tendintelor noi din moda, chiar si in timpul zilei la tinute mai putin formale. Lungimea maxima tebuie sa ramana sub bust maxim la nivelul taliei, si poate fi purtat atat in jurul gatului, sau infasurat o data scurt in jurul gatului si restul atarnand sub bust, mai ales la tinute de zi, mai putin formale, dar si liber atarnat lung la gat. Nu se recomanda infasurarea de doua ori in jurul gatului si apoi lasat liber atarnat, in acest caz devenind stilul baveta.

 

 

Siragul Funie este cel mai lung sirag ce se poate purta, avand o lungime de peste 91 cm. Acest tip de sirag avantajeaza, impreuna cu siragul Opera persoanele cu bust mai scurt, creand o iluzie optica de alungire. Poate fi dublat sau chiar innodat la piept. In functie de tipul de inchizatoare, daca sunt cu inchizatoare tip clapa, unele siraguri pot fi purtate intrerupte, pozitionand clapa undeva in mijlocul siragului. Avanteajeaza deopotriva persoane de diverse varste, putand iesi din nota formala, chiar catre tinute sport indraznete.

Siragul bratara de mana sau de picior. Unele siraguri pot fi adaptate unor stiluri mai noi legate de modul mai modern sau mai nonconformist de a fi purtate, in functie si de tipul de inchizatoare, astfel ca pot fi infasurate la incheietura mainii, gen bratara multipla, sau in mod similar la incheietura piciorului. Se potriveste perfect persoanelor indraznete, nonconformiste, trend-setter chiar.

Siragul de nunta – este o traditie universala aceea ca mirele, in afara de inelul de logodna anterior oferit atunci cand a cerut-o pe aleasa inimii sale si in afara de setul de verighete alese impreuna, sa-i mai ofere miresei, in preziua nuntii un set de bijuterii din aur cu perle de cultura, format din sirag de perle, bratara, inel si cercei cu perle. Oricum ar fi, minim sirag si apoi macar si inel, daca nu si cercei trebuie sa cuprinda acest cadou al mirelui pentru mireasa pentru ziua nuntii. Traditiile se respecta. Perlele sunt considerate in majoritatea culturilor ca fiind aducatoare de noroc si fericire, inca din cele mai vechi timpuri. In ceea ce priveste siragul de nunta, trebuie sa fie format din perle albe, roz sau aurii, chiar gri si de diametru relativ redus 5-7 mm. Lungimea siragului poate varia in functie de stilul rochiei de mireasa, a gusturilor miresei sau a stilului ce se potriveste locatiei unde are loc evenimentul.

In functie de evenimentul la care se participa, perioada din zi, varsta, stil vestimentar etc perlele unui sirag, sau ale unei bijuterii in general pot avea diverse dimensiuni, sau pot fi crescatoare, insa in astfel de cazuri de siraguri, perla cea mai mare trebuie intotdeauna sa fie plasata in mijlocul siragului, scazand gradual dimensiunea celorlalte perle catre capetele siragului. Siragurile cu perle de marime aproximativ egala se numesc siraguri uniforme. Desi exista o traditie referitoare la adaptarea dimensiunii perlelor purtate in functie de varsta celei ce le poarta, trebuie subliniat faptul ca in zilele noastre, moda a devenit atat de versatila, permitand deja orice fel de combinatie.

Pastrand traditia, de exemplu, perlele cu diametre mici, intre 5,5 - 6,5 mm se considera ca sunt mai potrivite in general adolescentelor, femeilor tinere si chiar celor de varsta medie, in timp ce perlele cu diametre intre 6,5 si 8,0 mm se adreseaza femeilor intre 20 si 30 de ani care vor sa arate ca au devenit femei in toata regula, desi perlele nu se vor purta foarte strident, pastrand nota modesta. Continuand, perlele intre 8,0 si 9,0 mm indica deja pentru purtatoarea lor o anumita aura si un anumit statut social, evidentiind succes si clasa. Acest gen de perle sunt indicate, traditional vorbind si ignorand actualele tendinte, femeilor intre 30 si 40 de ani, femei al caror statut implicit financiar le permite si accesul la acest gen de perle mai mari si mai scumpe. Ultimele ca si marime, dar nu ca si importanta, perlele intre 9,0 - 10,0 mm si chiar peste, fiind rare si deopotriva scumpe, sunt in general purtate mai mult de femeile mai bogate sau de varste mai mature, dar, din nou, acest gen de standard este rasturnat de realitatile zilelor epocii pe care o traim.

Oricum, perlele raman un simbol candid al puritatii si al finetii, fiind considerate pe intreg mapamondul ca fiind aducatoare de noroc si fericire, devenind totodata din ce in ce mai cautate, tocmai datorita diversitatii si versatilitatii lor in ceea ce priveste dimensiunile, culorile, formele si posibilitatile de montare in diverse bijuterii din aur.